La MAE al Turkmenistanului a avut loc întâlnire cu Dna. Elena Panova, numita în postul Coordonator al ONU, Reprezentant al PNUD și UNFPA în Turkmenistan.

Pe data de 9 ianuarie 2017 la Ministerul Afacerilor Externe al Turkmenistanului a avut loc întâlnire cu Dna. Elena Panova, numita în postul Coordonator al ONU, Reprezentant al PNUD și UNFPA în Turkmenistan.

Felicitându pe Dna. Panova cu începutul activității în Turkmenistan, Partea Turkmenă a mentionat că una dintre direcțiile prioritare ale politicii externe ale Turkmenistanului este extinderea cooperării cu organizațiile internaționale. În acest sens, părțile au subliniat rolul parteneriatului strategic al țării cu Organizația Națiunilor Unite, după care au avut schimb de opinii privind cooperarea în domeniile securității, dezvoltării și dimensiunea umanitară.

In cadrul întâlnirii, Dna. Panova a prezentat copiile scrisorilor de acreditare. De asemenea, Dna. Panova a mentionat că, în calitate de Inaltul reprezentant al ONU în Turkmenistan va depune toate eforturile pentru a consolida relațiile intre Turkmenistan și Organizația Națiunilor Unite.